Generația din care fac și eu parte nu a beneficiat de prea multă atenție in ceea ce privește sufletul și emoțiile noastre pe vremea când eram copii. Nici acasă si nici la școală, din păcate. De obicei exista un singur răspuns corect la întrebări, iar adulții nu erau sincer interesați în legătură cu gândurile și sentimentele noastre cele mai intime atunci când ne întrebau cum ne descurcăm, ce simțim sau credem. Am simțit chiar o teamă de a primi un răspuns autentic sau de a auzi ceva nepotrivit, ceva confuz, imprevizibil.
Astfel nu am învățat să înțeleg de ce gândesc, simt și apoi reacționez într-un anume fel, așa că nu am dat prea mare atenție modului în care gândurile, sentimentele, comportamentul și impactul asupra celorlalți sunt interconectate.
Deși pot spune că mi-am dezvoltat viziunea asupra lumii, am principii și valori bine definite, totuși există situații și interacțiuni în care încă nu mă simt confortabil, experimentez tensiuni sau intru în conflict cu mine însămi și cu ceilalți.
Trebuie să recunosc că nu am primit prea multă îndrumare spre autocunoaștere.
Am avut destul de multe visuri care s-au împlinit, astfel am crezut că am învățat să înțeleg lumea. În adolescență și apoi în facultate, mă consideram o rebelă care pune la îndoială aproape totul, vrea să schimbe lumea în bine și vrea să fie liberă. Eram supărată pe generația părinților noștri pentru că am fost nevoiți să trăim în dictatură. Apoi, într-o seară călduță de decembrie , într-o sâmbătă oamenii au ieșit pe străzile Timișoarei pentru a realiza visul de libertate al multora dintre noi.
Având ocazia să vizitez Budapesta de mai multe ori în tinerețe pot sa spun ca m-am îndrăgostit de acest oraș. Am visat că într-o zi îi voi respira aerul zi de zi iar in câțiva ani m-am și mutat de la Timișoara la Budapesta. La 27 de ani mi-am asumat riscul de a-mi reîncepe cariera într-o țară nouă, fără prea multe economii sau legături de afaceri. Realizarea visului meu a fost mult mai motivantă decât frica.
Apoi am visat și la lucruri cu adevărat importante. Am visat că nu există hotare, pentru că de ce ar exista din moment ce suntem cu toții egali, doar suntem delimitați între granițe și garduri. În 2004, când Ungaria a aderat la Uniunea Europeană, am putut experimenta realizarea parțială a unui alt vis.
Am visat că voi călători prin lume, că voi conduce o companie, că voi fi o persoană importantă și o mamă bună, că voi avea mulți copii, o familie mare, că mereu toată lumea va fi sănătoasă și fericită; am visat o lume fără sărăcie și războaie, câinii vagabonzi găsindu-și câte un stăpân iubitor iar copiii din lumea întreagă crescând în familii iubitoare și devenind adulți minunați care construiesc o lume frumoasă, durabilă, incluzivă, cooperantă și liberă, iar într-un fel și eu contribui la acel viitor.
Aceste visuri le port și astăzi cu mine, sunt parte din mine și nu doresc să renunț la acestea.
Acele profunzimi dureroase și crize care obligă o persoană la auto reflexie mi-au venit relativ târziu în viață, în jurul vârstei de 40 de ani. Și abia atunci și încet, foarte încet, mi-am dat o șansă de auto descoperire.
Calea spre conștientizarea de sine a fost uimitor de dificilă pentru mine, la urma urmei nu este ușoară înfruntarea cu noi înșine.
Ați încercat vreodată să vă priviți în ochi într-o oglindă timp de cel puțin cinci minute? Și ați sesizat ce aveți bun si frumos în suflet dar și ce aveți mai puțin plăcut, transmise prin propria privire? Ați simțit vreodată acea strângere ciudată în piept?
Este un sentiment asemănător cu cel in care ne confruntăm cu slăbiciunile noastre, când suntem nerăbdători cu cei care gândesc diferit sau au valori diferite, când suportăm greu apropierea unei alte persoane. Este un sentiment dureros și chiar crud uneori.
În momente ca acestea, am avut tendința în trecut și chiar și acum în prezent să mă auto învinovățesc pentru felul în care am reacționat fără să mă uit mai atent la sentimentele și gândurile care au provocat aceasta reacție.
Oricât de mult mi-aș dori contrariul, sunt încă plina de prejudecăți iar până nu le conștientizez, îmi este imposibil să le alung.
Ultimii doi ani au arătat că nu există o modalitate mai bună pentru mine de a-mi urma visurile decât de a dezvolta conștiința de sine în mod continuu și consecvent, atât pe cont propriu cât și cu sprijinul unui îndrumător.
Am mers și merg pe diverse căi către acest scop, toate pline de emoții puternice. Folosesc mai multe abordări structurale pentru a mă înțelege și a-mi consolida partea mai bună. Împărtășesc cu bucurie și speranță pașii și instrumentele care m-au susținut și însoțit în călătoria mea de până acum.
Pasul 1: Recunoașterea trăsăturilor de personalitate și cum le văd alții
- teste de personalitate: MBTI, www.16personalities.com, DISC
- Fereastra Johari (și fereastra Nohari) – Imaginea de sine și opiniile celorlalți, solicitând feedback
Pasul 2: Conștientizarea valorilor, punctelor forte, alinierea vieții și obiectivelor cu acestea
- meditație zilnică
- procesul de coaching personal
- Analiza SWOT
- Generarea de opțiuni de viață inspiratoare și motivante: – Cum ar fi să…
- Articularea scopului, stabilirea obiectivelor și priorităților vieții – stabilirea obiectivelor SMART
Pasul 3: Recunoașterea și neutralizarea tiparelor obstructive, ale capcanelor gândirii
- reflectarea asupra factorilor (butoane) care declanșează gândirea și modelele comportamentale nedorite și asupra sentimentelor fizice asociate
- coaching personal și meditație
- exerciții de inteligență emoțională, conștientizare și înregistrare a emoțiilor (de exemplu, aplicația Mood Meter)
- exersarea și înregistrarea de noi modele care susțin și întăresc obiectivele și conștientizarea de sine (de exemplu, 3 complimente autentice în fiecare zi)
Pasul 4: Îmbunătățirea continuă
- învățare de la alții, de la modele de urmat – cărți, articole, conversații, filme, podcasturi
- participarea la cursuri de coaching
- dezvoltarea de sine prin dezvoltarea altora – cerc de coaching, coaching și mentorat pro bono, coaching de afaceri
- solicitare și oferire de feedback specific săptămânal
- reluarea periodică a pașilor 1-4.
Nu este nicidecum un proces complet sau o listă exhaustivă de pași și instrumente, dar pentru mine deschide noi căi și oportunități pas cu pas. Sunt recunoscătoare tuturor celor care mă susțin în acest demers.
Învăț din acest proces că sunt scriitoarea, regizoarea și protagonista scenariului meu de autocunoaștere. Dacă la un moment dat nu sunt complet mulțumită de el, îl pot rescrie astfel încât să mă pot organiza și să trăiesc o viață mai bună, una mai plină de sens, una din care să izvorască noi visuri și noi realități.
